“Cand baietelul meu a fost diagnosticat cu autism (la trei ani jumate) am crezut ca a cazut cerul pe pamant..Am trait atunci sentimente de tot felul: de la frustrare, dezamagire, tristete, ciuda, pana la invinovatire. Ca mama ma condamnam si ma intrebam oare unde am gresit.

Si daca pana atunci citisem si stiam atat de putine despre autism a urmat o perioada in care am luat cu asalt bibliotecile si librariile pentru a afla cu ce ma lupt. Ce am aflat a fost o lovitura: autismul “il duci” toata viata, “tratamentul” este foarte costisitor (in jur de 1000 euro lunar)… si mai grav de atat nu s-a descoperit inca din ce cauza se nasc tot mai multi copii cu autism. Ne descurcam greu dar incercam sa facem pasi marunti care pasi inseamna enorm pentru noi.
Cum e o zi din viata noastra?
Pot sa va spun ca in ciuda greutatilor in casa la noi domneste DRAGOSTEA. Multa iubire neconditionata. Si in timp ce ma straduiesc sa imi ajut baietelul sa devina independent, in timp ce ma lupt cu mentalitatile si cu alte probleme cauzate de indiferenta celor din jur, in acelasi timp copilul meu imi da o lectie de viata in fiecare zi chiar daca e non-verbal… este sincera privirea lui si plina de dragoste, nu stie sa minta, respire inocenta in fiecare moment odata cu el.
Traiesc cu un inger in casa si ii multumesc lui Dumnezeu ca mi-a dat cea mai mare minune in viata: baietelul meu minunat pentru care traiesc cu adevarat si pentru care ma voi lupta pana in ultima clipa.”

Mama lui Remus.