A fost un copil mult dorit si asteptat . Nascut prematur (34 sapt si 4 zile) dar cu o greutate de 4 kg 400, scor Apgar 10, Caius lua in greutate bine, manca, dormea, dupa 5 zile am fost lasati acasa, noi locuim in Oradea in apartamentul unor prieteni. Totul a decurs normal, am inscris copilul la un doctor de familie, ne vizita acasa, totul parea in regula, mergeam periodic la control, la vaccinuri, mergeam ori de cate ori eram chemati. Nu am ignorant absolut nimic. Nu a fost un copil bolnavicios. Timpul isi urma cursul firesc iar Caius era un copil frumos si era totul normal. La virsta de 1 an si aproape doua luni a pasit singur, copilul nostru drag mergea in picioare.Era bine, iar noi eram fericiti privindu-l.
In jurul varstei de 3 ani s-a intamplat ceva… nu stim ce cu exactitate dar usor usor am inceput sa realizam ca micutul nostru nu mai facea semn cu manuta cind cineva pleca din casa de exemplu, apoi cuvintelele rostite odinioara nu se mai auzeau, apoi nici urma de raspuns cind il strigam pe nume. Ne amageam crezand ca este prea concentrat pe jucarii sau ca poate, este prea atras de alte lucruri.
In parc o mamica mi-a spus odata ca “nu cumva Caius nu aude probabil?” Mi s-a parut putin absurd dar totusi in sinea mea am meditat la acele cuvinte adesea, dar nu suficient, pot spune astazi… ma luam cu alte responsabilitati si doream sa uit acea intrebare. La un moment dat insa ne-am luat sufletul in maini si am mers catre medici: investigatii peste investigatii, costuri, stres, temeri. Intr-un final am primit si diagnosticul : “Tulburare din spectru autist.”
Luptam pentru Caius. Luptam cu speranta in inimi si cu credinta. Este greu. Extrem de greu. Dar nu vom renunta niciodata.”