Andrei este dorinta noastra implinita. Ne-am dorit un copil imediat ce ne-am casatorit si el a venit. Este minunea noastra, pe care Dumnezeu ne-a daruit-o.

Totul a fost bine pana aproape de varsta de 2 ani, mai precis in jur de 1 an si 8 luni, cand am facut a doua doza de vaccin antipneumococic (din dorinta de a fi bine…), dupa care a urmat un episod de gastroenterita severa de cauza necunoscuta si incet fara sa ne dam seama in luni de zile, Andrei a inceput sa se schimbe – era tot mai agitat, nu mai dormea bine noaptea, a inceput sa piarda din achizitiile facute, nu mai spunea aceleasi cuvinte, nu mai era bucuros. La un moment dat nu mai raspundea nici atunci cand era strigat pe nume…si prefera sa ramana intr-o lume care era doar a a lui. Inainte de asta Andrei se juca cu jucariile, cu mingea, ii placeau cartile, ii placea sa picteze, desi doar cu degetele si sa deseneze cu creioane si carioci. Ne striga mama si tata, ii placea sa joace fotbal si recunostea si jocul si cand era la televizor, cand spunea “goool” atunci cand vedea jucatorii in actiune dupa minge.

Aceste ingrijorari ne-au condus inspre a face o evaluare psihologica a lui Andrei la un centru de profil, care a confirmat oarecum ceea ce se banuia, dupa ce ni s-a sugerat de catre membri ai familiei, dar pentru care nu eram pregatiti ….” tulburare de spectru autist si intarziere in dezvoltare”. Au urmat si alte investigatii si vizite la spitale si cabinete din Bucuresti, care nu au facut decat sa intareasca acest greu diagnostic si suferinta noastra… imi este foarte greu sa vorbesc daspre asta si acum la aproape trei ani de la confirmare….dar rugaciunea in primul rand, speranta si lupta prin terapie au dat cateva rezultate.

Acum la cinci ani si aproape 4 luni, Andrei inca nu vorbeste, spune doar cateva cuvinte cu sens, dar poate arata daca vrea ceva si ce anume. Ii plac oamenii, ii place sa ii aiba in preajma, sa se joace cu noi si cateodata si cu copii, este vesel si de cele mai multe ori dornic sa invete lucruri noi.

Totul este o lupta cu timpul, cu diagnosticul si cu noi insine pentru a ne depasi limitele de rabdare, putere si speranta si fiecare cuvant nou, fiecare gest si fiecare privire frumoasa este o sarbatoare si un prilej de mare bucurie pentru noi parintii lui.

Ne dorim sa aiba o viata a lui, independenta, sa poata visa, sa poata face ceea ce isi doreste, sa poata fi acceptat si integrat in aceasta lume… este dorinta fiecarui parinte, dar care din pacate in Romania, necesita si o lupta cu sistemul birocratic si fara sens al asa zisei Protectii sociale si cu societatea in sine, care trebuie sa treaca peste prejudecati si lipsa de informatie si educatie…

Speranta merge inainte prin terapie. Costurile acestor terapii care se ridica la mai bine de 1.000 de Euro lunar – terapie ABA, coordonare, logopedie, kinetoterapie. Credinta, rugaciune, putere si speranta fara limite sunt lucrurile pe care o zana buna speram sa le sustina.”