Cea mai pretioasa comoara pentru noi. Am asteptat zece ani sa fim binecuvantati cu un copil. Apoi ne-am bucurat, Dumnezeu ne-a ascultat rugaciunile si am aflat emotionata ca sunt insarcinata, la prima ecografie am trait alt miracol: in interiorul meu erau doi ingerasi, o fetita si un baietel. Perfectiunea pentru un parinte… un vis. A fost o sarcina dificila dar nu m-am plans, am asteptat fericirea, fericirea unei mame de a-si tine copilasii la piept, nu exista cuvinte potrivite sa descriu asta, visam la momentul acela cu ochii deschisi si atunci parca orice durere disparea.

Copii s-au nascut. Au fost probleme… am crezut atunci ca toate vor trece si noi vom fi in sfarsit impliniti. Nu a fost deloc asa…
Fratiorul Andreei s-a stins la 11 luni. Am fost devastati, dar nici pentru asta nu gasesc cuvinte potrivite, pentru ca ele nu exista, durerea este mai degraba o tacere absurda…

Pe cand era la gradinita la un moment dat Andreea si-a scos scaunelul din sirul celorlalte si l-a asezat in mijlocul salii, nu a vrut cu niciun pret sa se conformeze asa cum educatoarea vroia, si sa-l duca langa ceilalti, a protestat… in modul sau, ca un copil furios, atat cat poate fi un copil atunci cand ceva il deranjeaza enorm.
Asa a inceput totul, printr-un gest banal. Apoi incet incet am inceput sa observam schimbari in comportamentul sau, de parca o durea ceva despre care nu ne putea spune sau poate cine stie… ii lipsea ceva… Am fost la medic unde am fost ingroziti de un diagnostic, scurt si la obiect “Autism”.

Am acceptat, am urmat toate sfaturile venite catre noi, nu am pierdut timp. Andreea merge inca la terapie, a facut progrese, desi uneori ceva o face sa fie trista, sa fie fragila si altfel…. uneori ma intreaba din senin “unde este fratele meu?” Eu raman inerta si nu stiu ce sa ii raspund, este atat de incredibil, Andreei nu i-am povestit niciodata despre fratiorul sau… nu am gasit curaj pentru asta.

Desi am trecut prin multe, am renuntat sa mai dam un sens, ne rugam si speram ca ea, “viata noastra”, sa fie bine. Sa fie bine si sa ne bucuram de ea, sa ne zambeasca mereu si sa ne imbratiseze cu drag, sa se simta completa alaturi de noi.”