Cum sa va descriu asta? Cu sinceritate imi deschid sufletul in fata lumii intregi: sunt o mama singura, studenta. Nu m-am speriat nicio secunda ca voi avea un copil. Mi-l doream, mi-l doream si l-am iubit din prima clipa, din clipa in care am inteles ca in interiorul meu exista o fiinta umana ce imi va incalzi inima si sufletul o viata intreaga. Cel mai frumos lucru din lume: un copil.

Pe cand Alex avea un anisor si jumatate am inceput sa fiu nelinistita. Alex nu rostea niciodata cuvantul „mama”, nu ma privea in ochi, nu intelegeam de ce nu stabileste un contact vizual cu mine atunci cand ii strig numele, nu intelegeam de ce ii placea sa stea intins pe jos privind in tavan si rotindu-si o suvita de par, de ce roteste obsesiv rotile masinutelor? “Ce este cu Alex?!” Intrebarea asta nu imi dadea liniste nici in cele mai obositoare nopti. Am fost la medic incurajata de parintii mei.

“Tulburare de spectru autist” – asta a fost fraza care mi-a daramat lumea mea cu tot ce credeam ca am bun in ea.
A urmat lupta din mine si cu mine in care nu vroiam sa accept, apoi intr-o buna zi privindu-l pe Alex cum alinia jucariile am decis. Vreau sa lupt! Vreau sa lupt pentru o viata normala a copilului meu. Nu stiu foarte bine cum voi trece peste asta dar stiu ca il iubesc, il iubesc si din iubire pentru el as face orice. Orice doar sa pot candva sa il aud cum imi vorbeste despre visurile sale, sa il aud cum ma striga vesel cerandu-mi sa ii cumpar ceva. Lucruri banale… dar pentru mine FERICIRE.

Vreau sa fiu fericita alaturi de puiul meu!”