Buna copilul meu frumos, cum a fost ziua ta astazi?
Stii… adesea ma intreb ce culoare are lumea ta, din cate nuante este compusa, din cata tacere si din cat zgomot!? Este soare acolo la tine? Sunt nori? Ploua? Noaptea visele tale te alina sau te sperie? Simti mirosul florilor primavara? Dar al ploii de vara? Vantul atinge pielea ta asa cum o atinge pe a mea?
Ma regasesc langa tine si totusi adesea te simt atat de departe, ma intreb ce gandesti si daca si eu iti par indepartata uneori…
As vrea sa pot percepe fiecare stare a ta, as vrea sa nu ma mai simt atat de neputincioasa nereusind sa deslusesc adesea de ce anume ai nevoie sa fii calm, sa fii bine. Si uite de asta uneori vreau sa te imbratisez strans, sa te simt foarte foarte aproape.
Ce prostuta sunt… te stresez asa poate?! Ca atunci cand parca as vrea sa anticipez gestul tau, asa… spontan pentru ca vreau cu toata inima sa te ajut ori poate in schimb nu reusesc decat sa nu fac bine autostimei tale? Pentru ca ai crescut…
Copilul meu frumos: cate lucruri as vrea sa iti spun, cate experiente impart cu tine, chiar si atunci cand iti ascult tacerea, tacerea aceia care reuseste sa ma devasteze, sa ma dezarmeze, ma goleste, tacerea aia in fata careia am invatat sa zambesc asteptand raspunsul tau si sa imi spun “nu-i nimic, poate data viitoare chiar vei reusi sa imi povestesti mai mult”. Cate lucruri as vrea sa aud cum imi dezvalui. Cat de mult as vrea sa te aud cum iti faci planuri…
Cu toate astea esti MITUL meu. Cat efort depui tu zilnic pentru a intra in lumea noastra atat de “data peste cap”, compusa din ipocrizie, facuta din aparente si din atat de putin “a fi”…
Adesea ma gandesc ca poate as vrea sa ma pierd cu tine, acolo in lumea ta… o lume mult mai simpla, mai lejera, fara reguli, spontana si fara standarde unde nu exista asteptarile constante si unde poate ca fiecare secunda dureaza si conteaza. Sau uite as vrea macar sa ne putem intalni intr-un punct la jumatatea drumului, unde limba pe care o vorbim sa fie unificata, unde sa nu fie nevoie sa pretind de la tine, unde sa nu fie necesar sa fiu mama exigenta sau rigida doar pentru ca trebuie sa te invat cumva sa accepti regulile lumii mele…
Te-ai intamplat in viata mea, o viata privata de lucruri cu adevarat marete, mi-ai schimbat toate planurile, toate schemele pe care mi le construisem si iata-ma acum: fiecare zi o intrecere cu mine insumi, sa fiu cea mai buna pentru tine, sa fiu cea mai- cea mai buna. M-ai sfatuit chiar tu fara vorbe “mama, doar tu esti capabila de un asfel de compromis: un pic in lumea ta – un pic in lumea mea, haide calatorim mereu impreuna!”
M-ai invatat ca a fi uman pur, sensibil si agitat in acelasi timp nu este un motiv de jena, este un mod de a fi, m-ai invatat sa ma accept si sa ma pretuiesc. Sa ma ierti ca inainte de asta insa a trebuit sa platesti tu incapabilitatea mea de a investi serios in rolul ales pentru mine: sa iti fiu mama. Zi dupa zi iti promit ca voi incerca sa recuperez tot timpul pierdut prin care vroiam sa cred ca sunt altcineva…