Accepta-ma asa cum sunt…

Accepta-ma asa cum sunt…

Stătea în fața ușii, ca un bodyguard mic, un omuleț zâmbitor care își mișca capul când în stânga, când în dreapta, de parcă se afla în punctul stabilit al unei întâlniri mult așteptate iar persoana dragă întârzia să apară. Era încă devreme. Uneori cu ochii mari și întrebători privea către însoțitorul său. Acesta îi așeza grijuliu șuvițele de păr rebele de pe frunte și cu un zâmbet calm îi spunea pe un ton liniștit „or să apară imediat”. Pregătită ca de un atac inocent cu mânuțele întinse: „Bună dimineața Bianca, bună dimineața Andrei, bună dimineața Flavia, bună dimineața doama” (adultul de lângă ea se înclină spre urechea copilei și o corectă „doamna nu doama”). Fetița punea mâna la ureche, deranjată parcă de șoapte, apoi continuă: „bună dimineața Mihai, bună dimineața domu, bună dimineața prieteni”, când intrau mai mulți elevi deodată. Copiii și adulții deopotrivă zâmbeau, unii răspundeau alții doar treceau… puțin jenați. O doamnă grăbită cu un copil de mână și un altul mai mic în brațe ce scâncea mofturos se apropie. Lina repetă gestul cu mânuțele întinse, dă să repete „bună dimineața…” apoi se oprește brusc și continuă privind persoana ce o însoțea: „de ce plânge bebelușul?” Aceasta o ia încet de mână și îi explică „bebelușul plânge pentru că frățiorul lui a întârziat. Și noi vom întârzia dacă nu intrăm în clasă chiar acum și doamna se va supăra”. Pornesc împreună spre clasă. În dreptul ei se opresc câteva secunde. Adultul întinde mâinile. Fetița i se aruncă bucuroasă în brațe. Momentul este scurt dar intens, cât să nu fie uitat vreodată. Se aude soneria ce anunță începutul orelor…
– Note bune azi?
– Adelina fericită… note bune azi, răspunde veselă fetița.

fragment “Nu te teme să mă iei în brațe – Adelina si autismul”

Leave a Reply

Your email address will not be published.