Ambasador pentru Tabăra DULCE Maxim Ionela

Fără fapte, vorbele noastre sunt zadarnice.
Asadar, prieteni dragi, pentru 24 de ore, am ales să fiu ambasador pentru un proiect tare drag sufletului meu: Tabara Dulce, un loc unde copiii cu autism, sindrom Down si nu numai, îsi pot regăsi bucuria, tihna si prietenii. Pentru ca misiunea mea să fie încununata cu succes, trebuie sa colectez, în campania mea de ambasador, un fond de 1000 ron, bani ce vor fi folositi integral la construirea acestui loc de poveste, un tărâm al copilăriei în care cred cu tărie și despre care știu, încă de pe acum, că va vindeca rănile sufletești ale multor familii.
Timp de 24 de ore, inima mea va bate in ritmul inimilor parinților ce au copii speciali. Va bate cu teamă, cu speranță, cu emoție continuă. Pentru o zi, aș vrea să preiau puțin din poverile lor și să le transform in ale mele, pentru că sarcinile se poartă mai ușor atunci cand se impart. Voi lua asupra mea o parte din durerea, neputintele, amăraciunea si disperarea ce îi incearcă, pentru că am curaj să fiu OM, și voi încerca să le înabuș tristețea prin determinare, dăruire, empatie si dragoste. Vreau să le fiu aproape, am ales să simt cu inima unui părinte de copil special, măcar 24 de ore!!!
Timp de 24 de ore, mai mult ca niciodata, vă rog să îmi fiti aproape! Vă invit să faceți un exercițiu de imaginatie și să ma priviți timp de o zi… ca și când aș fi părintele unui copil special, care vă cere sprijinul.
Această experiență… știu că mă va putea răni sau poate că îmi va da speranțe că încă există umanitate. Îmi asum! Ține totul (și ține mult) de inimile care mă vor încuraja. De aceea,dragi prieteni, dați-mi voie să vă strig! Vă voi striga cât pot de tare și vă voi cere ajutorul, chiar dacă poate unora vi se va părea că deranjez sau că nu e pentru voi o asemenea cauză… de aceea, îmi cer iertare de pe acum… dar o voi face cu toată inima, ca și când… ca și când de voi depinde inima mea timp de 24 de ore. Ajutați-mă să-mi simt inima plină!
Îmi puteți fi aproape! Donând și poate chiar alăturându-vă și voi campaniei, ca AMBASADORI PENTRU O ZI! Contez pe fiecare dintre voi, astfel încât, împreună, să așezăm o caramidă la cea mai frumoasa tabara din Romania: Tabăra DULCE, o tabără pentru copiii care cresc fără copilărie.
Cu iubire și speranță nemăsurată,
Maxim Ionela
Donațiile se pot face direct pe această campanie sau în conturile de mai jos cu mențiunea:
“Donatie”.
ASOCIATIA SI NOI
UNICREDIT BANK SA
Cont RON – RO12BACX0000001153957012
Cod SWIFT BACXROBU Cod BIC BACX
UNICREDIT TIRIAC BANK SA
Cont EUR – RO88BACX0000001153957002
Cont LIRE – RO55BACX0000001153957014
CUI: 34981338
PayPal
Sau puteți susține campania printr-un contract de sponsorizare. Vă așteptăm cu drag pentru detalii la adresa de e-mail sinoisuntemcopiiivostri@gmail.com
Progres campanie 348%
Formular donații

Bogdan Chiriluta- 100.00 RON 2023-06-29 05:39:29 (Sânpetru, Brasov) Va doresc multa sanatate si mult succes!
Ioana Ion- 30.00 RON 2023-06-29 05:47:52 (Brașov)
Nitu minodora- 60.00 RON 2023-06-29 05:55:19 (Brasov)
Anonim - 30.00 RON 2023-06-29 06:06:02 (Brasov) Felicitări Ionela!Ești un om special!❤️
Corina Gabriela Enachi- 100.00 RON 2023-06-29 06:09:18 (Brașov) O intiativa foarte frumoasă. Copiii merita tot ce este mai bun, iar cei atipici au nevoie de un sprijin urias.
Mihaela Augustin- 100.00 RON 2023-06-29 06:11:56 (Brasov)
Gabriel Sorea- 30.00 RON 2023-06-29 06:12:47 (Iasi)
Anonim - 60.00 RON 2023-06-29 06:12:49 (Ploiești) Succes - Iuliana
Timea Scanteie- 200.00 RON 2023-06-29 06:14:27 (Brasov) 🌈
Dan Papuc- 200.00 RON 2023-06-29 06:15:19 (Brasov) Bravo Ionela!Felicitari pt ca reusesti sa iti dedici timp, energie si dispozitie pt asa ceva!Te rog pastreaza-ma anonim!
Maria Ciornei- 30.00 RON 2023-06-29 06:18:22 (Brasov) Felicitări Ionela!❤️
Réka Szombatfalvi Török- 100.00 RON 2023-06-29 06:24:32 (Sibiu)
Daniel Alexandru- 100.00 RON 2023-06-29 06:46:48 (Brașov) Mult succes !
Diana Chiriluta- 60.00 RON 2023-06-29 06:54:03 (Sânpetru)
Mihaela Matyus- 100.00 RON 2023-06-29 08:21:56 (Chester) Cu mult drag draga Ionela❤️
Sandra Luca- 100.00 RON 2023-06-29 08:26:23 (Rasnov) Donatie
Ionela Kovacs- 100.00 RON 2023-06-29 08:46:31 (Rovinari, Gorj)
Roxana Surdu- 100.00 RON 2023-06-29 09:10:03 (Ilfov) ❤️ miss you, supergirl❤️🔝💋💋💋
Flavia Ambrosie- 60.00 RON 2023-06-29 09:30:42 (București) Mult succes in continuare in tot ce îți propui! 🥰
Adina Ionescu- 60.00 RON 2023-06-29 09:32:57 (Brasov) Felicitări pentru inițiativă, om minunat!
Anonim - 60.00 RON 2023-06-29 10:15:20 (Brasov) Pt stralucirea vie din ochii tuturor copiilor 🤩☀️🤍
Gabriel Toma- 100.00 RON 2023-06-29 11:28:28 (Brasov)
Ioana Aldea- 150.00 RON 2023-06-29 12:55:45 (Brasov)
Mihaela Vrabie- 100.00 RON 2023-06-29 13:56:14 (BRASOV) ❤️
Alexandru Popescu- 200.00 RON 2023-06-29 15:54:04 (Brasov) Foarte frumoasa inițiativa! Felicitări Ionela! Sper ca vei putea aduce un zâmbet pe chipurile micuților!
Ioana Juravle- 60.00 RON 2023-06-29 16:23:43 (Brasov)
Cristina Laptuca- 100.00 RON 2023-06-29 17:46:15 (Ghimbav) Felicitări, om frumos!🥰Te îmbrățișez cu drag și dor!🤗🥰
Cerasela Coltanel- 100.00 RON 2023-06-29 17:50:45 (Brasov) Cu mare drag!
Razvan Razvan- 150.00 RON 2023-06-29 18:07:15 (Iasi) Felicitari pentru tot ceea ce faci!
Cristina Voicu- 100.00 RON 2023-06-29 19:21:08 (Brașov) Donatie
Andreea Munteanu- 100.00 RON 2023-06-29 20:13:00 (BRASOV)
Raluca Furtuna- 60.00 RON 2023-06-30 04:52:26 (Brașov) Faina inițiativa! Te imbratisez!
Maxim Ionela- 200.00 RON 2023-06-30 14:17:22 (Brașov) Bogdan Bârsan sa fie cu folos!
Radu Aldea- 100.00 RON 2023-06-30 16:46:10 (Brașov) Imbratisari calde
Radu Aldea- 150.00 RON 2023-06-30 18:45:02 (Brașov) Pentru zambetele lor
Anonim - 30.00 RON 2023-07-01 04:30:18 (Brasov)