Ambasador pentru Tabăra DULCE Dragoș Suseanu

Fără fapte, vorbele noastre sunt zadarnice.
Asadar, prieteni dragi, pentru 24 de ore, am ales să fiu ambasador pentru un proiect tare drag sufletului meu: Tabara Dulce, un loc unde copiii cu autism, sindrom Down si nu numai, îsi pot regăsi bucuria, tihna si prietenii. Pentru ca misiunea mea să fie încununata cu succes, trebuie sa colectez, în campania mea de ambasador, un fond de 1000 ron, bani ce vor fi folositi integral la construirea acestui loc de poveste, un tărâm al copilăriei în care cred cu tărie și despre care știu, încă de pe acum, că va vindeca rănile sufletești ale multor familii.
Timp de 24 de ore, inima mea va bate in ritmul inimilor parinților ce au copii speciali. Va bate cu teamă, cu speranță, cu emoție continuă. Pentru o zi, aș vrea să preiau puțin din poverile lor și să le transform in ale mele, pentru că sarcinile se poartă mai ușor atunci cand se impart. Voi lua asupra mea o parte din durerea, neputintele, amăraciunea si disperarea ce îi incearcă, pentru că am curaj să fiu OM, și voi încerca să le înabuș tristețea prin determinare, dăruire, empatie si dragoste. Vreau să le fiu aproape, am ales să simt cu inima unui părinte de copil special, măcar 24 de ore!!!
Timp de 24 de ore, mai mult ca niciodata, vă rog să îmi fiti aproape! Vă invit să faceți un exercițiu de imaginatie și să ma priviți timp de o zi… ca și când aș fi părintele unui copil special, care vă cere sprijinul.
Această experiență… știu că mă va putea răni sau poate că îmi va da speranțe că încă există umanitate. Îmi asum! Ține totul (și ține mult) de inimile care mă vor încuraja. De aceea,dragi prieteni, dați-mi voie să vă strig! Vă voi striga cât pot de tare și vă voi cere ajutorul, chiar dacă poate unora vi se va părea că deranjez sau că nu e pentru voi o asemenea cauză… de aceea, îmi cer iertare de pe acum… dar o voi face cu toată inima, ca și când… ca și când de voi depinde inima mea timp de 24 de ore. Ajutați-mă să-mi simt inima plină!
Îmi puteți fi aproape! Donând și poate chiar alăturându-vă și voi campaniei, ca AMBASADORI PENTRU O ZI! Contez pe fiecare dintre voi, astfel încât, împreună, să așezăm o caramidă la cea mai frumoasa tabara din Romania: Tabăra DULCE, o tabără pentru copiii care cresc fără copilărie.
Cu iubire și speranță nemăsurată,
Dragoș Suseanu
Donațiile se pot face direct pe această campanie sau în conturile de mai jos cu mențiunea:
“Donatie”.
ASOCIATIA SI NOI
UNICREDIT BANK SA
Cont RON – RO12BACX0000001153957012
Cod SWIFT BACXROBU Cod BIC BACX
UNICREDIT TIRIAC BANK SA
Cont EUR – RO88BACX0000001153957002
Cont LIRE – RO55BACX0000001153957014
CUI: 34981338
PayPal
Sau puteți susține campania printr-un contract de sponsorizare. Vă așteptăm cu drag pentru detalii la adresa de e-mail sinoisuntemcopiiivostri@gmail.com
Progres campanie 247%
Formular donații

Adrian-George Codrean- 100.00 RON 2023-07-27 08:15:39 (Timisoara, Timis) AMBASADOR PENTRU TABĂRA DULCEDRAGOȘ SUSEANU
Anonim - 100.00 RON 2023-07-27 08:19:59 (Resita, Caras-Severin) Felicitari, mult succes!
Anonim - 100.00 RON 2023-07-27 08:27:55 (Olt) Succes!
Paraschiva Alba- 60.00 RON 2023-07-27 08:31:31 (Timișoara) Felicitări Domn doctor! Un Om și Medic deosebit!
Sevastian Frunza Sevastian- 100.00 RON 2023-07-27 08:52:04 (Timișoara) Donatie
Anonim - 100.00 RON 2023-07-27 09:47:08 (Timișoara) Felicitări! Un OM de o calitate RARĂ!
Marilena Buzete- 60.00 RON 2023-07-27 09:56:41 (Timisoara) Felicitări si mult succes!
Anonim - 100.00 RON 2023-07-27 10:34:35 (Pitesti, Arges)
Oana Opritoiu- 30.00 RON 2023-07-27 10:58:32 (Vulcan)
Bredicean Orlando- 500.00 RON 2023-07-27 19:05:16 (Nadrag) Felicitări pentru campanie. Dana și Orlando (Nadrag)
Madalina Stroe- 30.00 RON 2023-07-27 19:06:52 (Bucuresti) Felicitări!
Claudiu Turculeanu- 30.00 RON 2023-07-28 07:27:00 (Reșița)
Sorina Milosav- 30.00 RON 2023-07-28 15:26:34 (Timis)
Milosav Sorina- 30.00 RON 2023-07-29 05:05:35 (Timisoara)
Simona Ceausescu- 100.00 RON 2023-07-31 11:58:14 (Timișoara) De la mine mai puțin, de la Dumnezeu mai mult!🙏
Anonim - 1000.00 RON 2023-07-31 13:51:37 (DROBETA-TURNU SEVERIN) Felicitari d-lui doctor pentru implicare!